Sunteți aici: » Monitorul Oficial Local » Hotărârile Consiliului Județean Covasna » 2011 » HOTĂRÂREA Nr. 88/2011 privind revocarea Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 32/2011 și a art. 6 și 7 al Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 73/2011

HOTĂRÂREA Nr. 88/2011 privind revocarea Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 32/2011 și a art. 6 și 7 al Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 73/2011

Joi, 29 septembrie 2011

Consiliul Județean Covasna, întrunit în ședința sa ordinară din data de 26 mai 2011, analizând Expunerea de motive a președintelui Consiliului Județean Covasna privind revocarea Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 32/2011 și a art. 6 și 7 al Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 73/2011

ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEȚEAN COVASNA
 
HOTĂRÂREA Nr. 88/2011
privind revocarea Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 32/2011 și a art. 6 și 7 al Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 73/2011
 
Consiliul Județean Covasna,
întrunit în ședința sa ordinară din data de 26 mai 2011,
analizând Expunerea de motive a președintelui Consiliului Județean Covasna privind revocarea Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 32/2011 și a art. 6 și 7 al Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 73/2011
 
văzând:
- raportul de specialitate al Direcției Juridice și Administrație Publică, precum și rapoartele comisiilor de specialitate,
- văzând adresa nr. 3289/10.03.2011, respectiv, nr. 6662/11.05.2011 ale Instituției Prefectului Județului Covasna, înregistrată la Registratura generală a Consiliului Județean Covasna sub nr. 2102/14.03.2011, respectiv sub nr. 4575/13.05.2011,
 
având în vedere prevederile art. 91, alin. (1), lit. ”f” din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
 
în temeiul art. 97, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
 
HOTĂRĂŞTE:
 
Art. 1. Se revocă Hotărârea nr. 32/2011 privind împuternicirea Președintelui Consiliului Județean Covasna de a dispune în situații de maximă urgență angajarea cheltuielilor din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Covasna.
Art. 2. (1) Se revocă art. 6 și 7 al Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 73/2011 privind unele măsuri referitoare la contractele încheiate cu medicii stomatologi pentru concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale stomatologice din clădirea Centrului stomatologic situată în Sf. Gheorghe, str. Spitalului nr. 2, aflat în domeniul privat al județului Covasna și în administrarea Consiliului Județean Covasna.
(2) Celelalte prevederi ale hotărârii arătate la alin. (1) rămân neschimbate.
Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Direcţia economică și Direcția Juridică și Administrație Publică.
 
Sf. Gheorghe, la 26 mai 2011
 
TAMÁS Sándor
Preşedinte
 
Contrasemnează:
VARGA Zoltán
Secretar al judeţului Covasna
 
 
România
Consiliul Județean Covasna
Președinte
 
Nr. 4670/18.05.2011
 
Expunere de motive
privind revocarea Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 32/2011 și a art. 6 și 7 al Hotărârii Consiliului Județean Covasna nr. 73/2011
 
I. Prin Hotărârea nr. 32/2011, Consiliul Județean Covasna a aprobat împuternicirea Președintelui Consiliului Județean Covasna de a dispune în situații de urgență angajarea cheltuielilor din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Covasna.
Instituția Prefectului a solicitat revocarea hotărârii pe considerentele că este nelegală, legea neprevăzând posibilitatea împuternicirii președintelui în acest sens.
 
II. În ședința din luna aprilie 2011, Consiliul Județean Covasna a adoptat Hotărârea Consiliului Județean Covasna nr. 73/2011 privind unele măsuri referitoare la contractele încheiate cu medicii stomatologi pentru concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale stomatologice din clădirea Centrului stomatologic situată în Sf. Gheorghe, str. Spitalului nr. 2, aflat în domeniul privat al județului Covasna și în administrarea Consiliului Județean Covasna cu 19 voturi pentru, dar Prefectul județului Covasna, prin adresa nr. 6662/11.05.2011 a solicitat revocarea art. 6 și 7 din această hotărâre, deoarece pentru adoptarea acestor articole, potrivit art. 98 din Legea administrației publice locale ar fi fost necesar votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcție, în speță 21 voturi.
 
Având în vedere cele de mai sus, propun spre aprobare proiectul de hotărâre întocmit în acest sens.
 
Preşedinte,
TAMÁS Sándor

Noutăți