Sunteți aici: » Monitorul Oficial Local » Hotărârile Consiliului Județean Covasna » 2011 » HOTĂRÂREA Nr. 76/2011 privind aprobarea Programului de parteneriat al Centrului de Cultură al Județului Covasna cu parteneri din judeţul Sibiu în vederea realizării unor programe în domeniul cultural, educativ și științific

HOTĂRÂREA Nr. 76/2011 privind aprobarea Programului de parteneriat al Centrului de Cultură al Județului Covasna cu parteneri din judeţul Sibiu în vederea realizării unor programe în domeniul cultural, educativ și științific

Joi, 22 septembrie 2011

Consiliul Judeţean Covasna, întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 28 aprilie 2011, analizând Expunerea de motive a domnului Demeter László, consilier judeţean, privind aprobarea Programului de parteneriat al instituţiilor şi organizaţiilor din judeţul Covasna cu parteneri din judeţul Sibiu, responsabile de dezvoltarea comunităţilor minoritare din cele două judeţe,

ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
 
HOTĂRÂREA Nr. 76/2011
privind aprobarea Programului de parteneriat al Centrului de Cultură al Județului Covasna cu parteneri din judeţul Sibiu în vederea realizării unor programe în domeniul cultural, educativ și științific
 
Consiliul Judeţean Covasna,
întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 28 aprilie 2011,
analizând Expunerea de motive a domnului Demeter László, consilier judeţean, privind aprobarea Programului de parteneriat al instituţiilor şi organizaţiilor din judeţul Covasna cu parteneri din judeţul Sibiu, responsabile de dezvoltarea comunităţilor minoritare din cele două judeţe,
 
având în vedere :
- Raportul de specialitate al Cabinetului președintelui precum şi
- Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Covasna întocmite în acest sens,
 
ţinând cont de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
 
în baza art. 91, alin.(1) lit. ”e”, alin (6), lit.”a” şi în temeiul art. 97, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
 
HOTĂRĂŞTE:
 
Art.1. Se aprobă derularea Programului de parteneriat al Centrului de Cultură al Județului Covasna cu parteneri din judeţul Sibiu în vederea realizării unor programe în domeniul cultural, educativ și științific, conform anexei nr.1.
Art.2. Sumele necesare finanţării cheltuielilor Programului de parteneriat aprobat la art. 1 vor fi prevăzute în bugetul Centrului de Cultură al Județului Covasna aferent fiecărui an de derulare.
Art.3. (1) Se aprobă proiectul Convenţiei de colaborare care se va încheia cu partenerii, în vederea derulării programului, prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Convenția de colaborare prevăzută în anexa nr. 2 intră în vigoare/produce efecte numai după aprobarea acestuia de către Președintele Consiliului Județean Covasna, în calitate de ordonator principal de credite.
Art.4. Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicesc Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Direcţia Dezvoltarea Teritoriului şi Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Covasna, precum şi Centrul de Cultură al Județului Covasna.
 
Sf. Gheorghe, la 28 aprilie 2011.
 
TAMÁS Sándor
Preşedinte
 
Contrasemnează:
VARGA Zoltán
Secretar al judeţului Covasna
 
Notă: Anexele nr. 1 și 2 la Hotărârea nr. 76/2011 se pot studia la Compartimentul administrație publică.
 
 
ROMÂNIA
CONSILIER JUDEŢEAN
DEMETER László
 
Nr. 3660 din 14.04.2011.
 
EXPUNERE DE MOTIVE
privind aprobarea Programului de parteneriat al instituţiilor şi organizaţiilor din judeţul Covasna cu parteneri din judeţul Sibiu, responsabile de dezvoltarea comunităţilor minoritare din judeţ
 
Obiectivul prezentului program este sprijinirea parteneriatului între comunităţile judeţelor Covasna și Sibiu, pe baza întemeierii relaţiilor de colaborare între autorităţile publice, societatea civilă, respectiv instituţiile culturale. Primul pas al acestei iniţiative lansate de Consiliul Judeţean Covasna sunt o serie de activităţi şi programe iniţiate cu scopul dezvoltării relaţiilor de colaborare în domeniul social, cultural şi educaţional cu comunitatea din judeţul Sibiu.
 
Scopul principal este realizarea unor programe comune care asigură schimbul de informaţii directe între reprezentanţii comunităţilor acestor judeţe, în tematici privind:
- educaţie şi ştiinţă: organizarea unor schimburi de experienţe pentru elevi, studenţi, profesori
- păstrarea identităţii culturale a acestor comunităţi
- cultură: participare la cele mai importante evenimente culturale
Programul de parteneriat al instituţiilor şi organizaţiilor din judeţul Covasna cu parteneri din judeţul Sibiu, responsabile de dezvoltarea comunităţilor minoritare din cele două judeţe, se va realiza prin activităţi proprii ale Consiliului Judeţean Covasna, respectiv prin activităţi organizate şi realizate de instituţii subordonate acesteia.
Partenerul programului din judeţul Sibiu este organizaţia: Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania - filiala județeană Sibiu.
 
Activităţile programului se vor desfăşura sub coordonarea grupului de lucru al Consiliului Judeţean Covasna, înfiinţat cu acest scop.
 
Pe baza celor menţionate, se evidenţiază importanţa aprobării programului de parteneriat al Consiliului Judeţean Covasna cu Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania - filiala județeană Sibiu, luând în considerare faptul că în momentul de faţă nu există un program bine structurat şi clar definit de colaborare între judeţul Sibiu şi judeţul Covasna.
 
Ca urmare, propunem spre aprobare prezentul proiect de hotărâre.
 
DEMETER László
consilier județean
 

Noutăți