Sunteți aici: » Monitorul Oficial Local » Hotărârile Consiliului Județean Covasna » 2011 » HOTĂRÂREA Nr. 48/2011 cu privire la aprobarea bugetului fondurilor externe nerambursabile pe anul 2011 al Consiliului Județean Covasna

HOTĂRÂREA Nr. 48/2011 cu privire la aprobarea bugetului fondurilor externe nerambursabile pe anul 2011 al Consiliului Județean Covasna

Joi, 14 aprilie 2011

Consiliul Judeţean Covasna, întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 24 martie 2011, analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna cu privire la aprobarea bugetului fondurilor externe nerambursabile pe anul 2011,

ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
 
HOTĂRÂREA Nr. 48/2011
cu privire la aprobarea bugetului fondurilor externe nerambursabile pe anul 2011 al Consiliului Județean Covasna
 
Consiliul Judeţean Covasna,
întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 24 martie 2011,
analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna cu privire la aprobarea bugetului fondurilor externe nerambursabile pe anul 2011,
văzând Raportul Direcţiei economice precum şi Rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate,
 
având în vedere:
- art. 53 din Legea. nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
- Acordul Specific de Subvenție pentru Acțiune nr. ED/2009-2012-RO-15/2011, încheiat între Uniunea Europeană-Comisia Europeană și Consiliul Județean Covasna;
- Contract de sprijin financiar nr. 1243/2011, încheiat între Szülőföld Alap Iroda și Consiliul Județean Covasna;
- Contract de sprijin financiar nr. 1245/2011, încheiat între Szülőföld Alap Iroda și Consiliul Județean Covasna;
- Contract de sprijin financiar nr. 1070/2011, încheiat între Szülőföld Alap Iroda și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna;
- Contract de sprijin financiar nr. 1085/2011, încheiat între Szülőföld Alap Iroda și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna;
- Contract de finanțare nr. 16/03.03.2011, încheiat între Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin Unitatea de Management a Proiectului și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna;
- Contractul pentru: Parteneriate pentru Învățare-Grundtvig, Programul „Învățare pe tot Parcursul Vieții” nr. 112/27.08.2009, încheiat între Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna;
 
în baza prevederilor art. 91, alin. (1) lit. „f” şi în temeiul art. 97, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
 
HOTĂRĂŞTE:
 
Art. 1. Se aprobă bugetul fondurilor externe nerambursabile pe anul 2011 al Consiliului Judeţean Covasna, conform anexelor nr. EXT, EXT1, EXT2, EXT3, EXT4, EXT5 şi 2EXT, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna şi Direcţia Economică.
 
Sf. Gheorghe, la 24 martie 2011.
 
TAMÁS Sándor
Preşedinte
 
Contrasemnează:
VARGA Zoltán
Secretar al judeţului Covasna
 
 
ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
PREŞEDINTE
 
Nr. 1958/10.03.2011
 
EXPUNERE DE MOTIVE
cu privire la aprobarea bugetului fondurilor externe nerambursabile pe anul 2011
 
Conform prevederilor art.53 al Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile au caracter previzional şi se derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi. Sumele sunt încasate într-un cont distinct în afara bugetului local şi sunt cheltuite în limita disponibilităţilor existente.
Acordurile încheiate cu parteneri externi și consiliul județean sau donatori externi și direcția de specialitate în asistență socială și protecția drepturilor copilului, actuale pentru anul financiar curent, sunt următoarele:
1.  Acord specific de subvenție ED/2009-2012-RO-15/2011 pentru Acțiunea Europe Direct semnat între Reprezentanța Comisiei Europene și Consiliul Județean Covasna, ca structură-gazdă, pentru implementarea proiectului legat de funcționarea, dotarea și acoperirea financiară a acțiunilor organizate în cursul anului 2011 de către  CENTRUL EUROPE DIRECT SF.GHEORGHE. Contravaloarea în lei a cofinanțării externe sub formă de sume forfetare se ridică la suma de 63.000 lei. Costul total al proiectului este de 42.400 euro. Contribuția Comisiei pentru anul curent se ridică la valoarea de 21.200 euro și reprezintă maxim 50% din cheltuielile eligibile totale. Din această sumă un procent de 70%, adică 14.840 euro, va constitui prefinanțarea virată anul acesta în contul consiliului județean. Utilizarea subvenției acordate va fi posibilă numai în urma aprobării în bugetul specific a sumei de 63.000 lei. Diferența de 6.360 euro va fi primită de structura gazdă numai în anul următor, după depunerea raportului financiar final. Proiectul va fi finanțat în proporție de 50% și de către beneficiar, acesta acoperind cheltuielile de personal din alte surse bugetare;
2.  Contract de sprijin financiar nr.1245/2011 pentru Proiectul intitulat ,,Folosirea limbii maghiare în județul Covasna – Magyar nyelvhasználat Háromszéken finanțat de Fundația Szülőföld Alap din Republica Ungară. Valoarea totală a proiectului este de 21.600 lei, iar acțiunile programate se axează pe colectarea formularelor tipizate redactate în limba maghiară și organizarea campaniei de informare atât a autorităților cât și a cetățenilor. Participarea consiliului județean cu suma de 8.800 lei pentru cheltuieli de personal a fost aprobată prin Hotărârea nr.8/2011. Diferența de 12.800 lei va fi acoperită din echivalentul celor 800.000 forinți virați de fundație în contul autorității administrației publice județene;
3.  Contract de sprijin financiar nr.1243/2011 pentru Proiectul ,,Catalogul turistic Ținutul Secuiesc în trei limbi” încheiat între Consiliul județean Covasna și Fundația Szülőföld Alap din Ungaria pentru suma de 700.000 forinți, echivalentul a 11.200 lei. Valoarea totală a proiectului este de 30.200 lei, diferența până la această valoare va fi acoperită din sursele proprii ale consiliului județean, așa cum se prevede și în Hotărârea nr.12/2011 de aprobare a participării la acest proiect.
Demersurile de editare a acestui catalog în comun cu Consiliul județean Harghita au fost demarate încă în anul trecut, fiind cheltuită suma de 6.000 lei pentru redactare de fotografii și texte sau pentru proiectul grafic, primită de la Fundația Eurotrans;
4.  Contract de sprijin financiar nr.1070/2011 pentru Proiectul ,,Team Building”câștigat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului la selecția de proiecte finanțate de Fundația Szülőföld Alap din Republica Ungară.
 Participarea a fost aprobată prin Hotărârea nr.46/2011 și în care se prevede că bugetul total al proiectului se ridică la valoarea de 900.000 forinți, echivalentul a 14.052 lei. Contribuția proprie a direcției de specialitate este în valoare de 400.000 forinți, aproximativ 6.400 lei constând în cheltuieli administrative. Contractul a fost semnat pentru suma de 500.000 forinți, respectiv 8.000 lei;
5.  Contract de sprijin financiar nr.1085/2011 pentru crearea unei pagini web în limba maghiară în domeniul asistenței sociale și protecției copilului finanțat în valoare de 900.000 forinți de Fundația Szülőföld Alap , care exprimată în valuta națională înseamnă 14.200 lei și este destinată cheltuielilor cu prestări informatice (inginer sistem, chirie server) și servicii de traducere, suma fiind completată cu contribuția proprie a direcției de specialitate care a solicitat acest ajutor;
6.  Contract de finanțare nr.16/03.03.2011 încheiat între Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca Agenție de implementare a Proiectului ,,Inițiativa Copiii Străzii” și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, pentru implementarea subproiectului intitulat Centru de Primire în Regim de Urgență ,,Prinț și cerșetor” Sf.Gheorghe.
Din bugetul total al subproiectului finanțarea nerambursabilă din partea Guvernului României și din creditul B.D.C.E se ridică la valoarea de 247.340 euro, care va fi reîntregită cu contribuția proprie a solicitantului în valoare de 5.516 euro. Participarea la acest proiect a direcției generale a fost aprobată prin Hotărârea nr.144/2008, care a fost modificată prin Hotărârea nr.76/2009, fiind programată pentru anul financiar curent suma de 1.325 .000 lei finanțare nerambursabilă;
7.  Contractul ,,PARTENERIATE PENTRU ÎNVĂȚARE – GRUNDTVIG” nr.112/2009 încheiat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, cuprinzând activitățile proiectului aferent programului european ,,Învățare pe tot parcursul vieții” care continuă și în anul 2011. Finanțarea nerambursabilă acordată sub formă de sume forfetare va fi reîntregită cu soldul rămas la același proiect pentru activitățile care s-au derulat corespunzător contractului 74/2008, rezultând așadar pentru anul curent valoarea de 44.000 lei. Participarea direcției la acest program a fost aprobată prin Hotărârea nr. 40/2008.
Includerea bugetară a fondurilor externe nerambursabile evidențiate mai sus constituie condiția principală pentru utilizarea sumelor în scopurile stipulate de partenerul extern al autorității și al instituției județene.
Propunem așadar aprobarea sumelor în bugetul inițial pe anul curent al fondurilor externe nerambursabile, împreună cu proiectul de hotărâre pregătit pentru adoptarea sa.
 
TAMÁS Sándor
Președinte
 

Noutăți