Sunteți aici: » Monitorul Oficial Local » Hotărârile Consiliului Județean Covasna » 2011 » HOTĂRÂREA Nr. 52/2011 privind aprobarea rezultatelor finale ale evaluării pe anul 2010 a managementului unor instituţii publice de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Covasna

HOTĂRÂREA Nr. 52/2011 privind aprobarea rezultatelor finale ale evaluării pe anul 2010 a managementului unor instituţii publice de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Covasna

Vineri, 15 aprilie 2011

Consiliul Judeţean Covasna, întrunit în şedinţa ordinară din data de 24 martie 2011, având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna privind propunerea de aprobare a rezultatelor finale ale evaluării pe anul 2010 a managementului unor instituţii publice de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Covasna,

ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
 
HOTĂRÂREA Nr. 52/2011
privind aprobarea rezultatelor finale ale evaluării pe anul 2010 a managementului unor instituţii publice de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Covasna
 
Consiliul Judeţean Covasna,
întrunit în şedinţa ordinară din data de 24 martie 2011,
având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna privind propunerea de aprobare a rezultatelor finale ale evaluării pe anul 2010 a managementului unor instituţii publice de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Covasna,
 
având în vedere:
- Raportul Direcţiei Economice
- Rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Covasna întocmite în acest sens,
- procesul – verbal al Comisiei de evaluare anuală a managementului Centrului de Cultură al Județului Covasna nr. 2203 din data de 17.03.2011;
- procesul – verbal al Comisiei de evaluare anuală a managementului Bibliotecii Județene „Bod Péter- Bod Péter Megyei Könyvtár” nr. 2204 din data de 17.03.2011;
- procesul – verbal al Comisiei de evaluare anuală a managementului Muzeului Național Secuiesc- Székely Nemzeti Múzeum nr. 2205 din data de 17.03.2011;
- în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobat cu modificări şi completări prin Legea nr. 269/2009,
 
în baza art. 91 alin. (1) lit. „f”, alin. (5), lit. „a”, punctul 4 şi în temeiul art. 97, alin. (1) din Legea administraţiei public locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
 
HOTĂRĂŞTE:
 
Art. 1. Se aprobă rezultatele finale ale evaluării pe anul 2010 a managementului unor instituţii publice de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Covasna conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Toți managerii evaluați, prevăzuți în anexa la prezenta, își vor continua activitatea, rezultatele evaluării fiind satisfăcătoare.
Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Președintele Consiliului Județean Covasna şi Compartimentul resurse umane din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Covasna.
 
Sf. Gheorghe, 24 martie 2011.
 
TAMÁS Sándor
Preşedinte
 
Contrasemnează:
VARGA Zoltán
Secretar al judeţului Covasna
 
Notă: Anexa la Hotărârea nr. 52/2001 a fost comunicată celor interesați.
 
 
ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
PREŞEDINTE
 
Nr. 2217/18.03.2011
 
EXPUNERE DE MOTIVE
privind propunerea de aprobare a rezultatelor finale ale evaluării pe anul 2010 a managementului unor instituţii publice de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Covasna
 
Potrivit prevederilor art. 42 alineat (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată prin Legea nr. 269/2009, cu modificările ulterioare, rezultatul final al evaluării managementului se aprobă prin hotărâre a autorităţii în subordinea căreia se află instituţia publică de cultură. În cazul în care nota finală a evaluării anuale se situează sub 7, rezultatul evaluării este nesatisfăcător.
Prin Hotărârea Consiliului Județean Covasna nr. 35/2011 s-a aprobat Regulamentul de organizare și desfășurare a evaluării pe anul 2010 a managementului Muzeului Național Secuiesc–Székely Nemzeti Múzeum, Centrului de Cultură al Județului Covasna–Kovászna Megyei Művelődési Központ, Bibliotecii Județene „Bod Péter”–Bod Péter Megyei Könyvtár, și s-au constituit comisiile de evaluare a managementului acestor instituţii publice de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Covasna.
În urma aplicării procedurilor de evaluare, managerii instituțiilor publice de cultură mai sus arătate au obținut, conform Proceselor verbale nr. 2203, 2204 și 2205 din 17 martie 2011 ale comisiilor de evaluare, următoarele rezultate:
  • directorul Muzeului Național Secuiesc–Székely Nemzeti Múzeum, domnul Vargha Mihály-Béla – nota 9,80;
  • directorul Centrului de Cultură al Județului Covasna–Kovászna Megyei Művelődési Központ, domnul Imreh-Marton István-Attila – nota 8,15
  • directorul Bibliotecii Județene „Bod Péter”–Bod Péter Megyei Könyvtár, domnul Szonda Szabolcs – nota 9,91.
Luând în considerare aceste rezultate, se constată că fiecare notă se situează peste 7, în consecinţă niciun rezultat nu este nesatisfăcător, iar comisiile de evaluare, conform art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008, aprobată prin Legea nr. 269/2009, recomandă continuarea managementului.
Având în vedere cele de mai sus, propun aprobarea rezultatelor finale ale evaluării pe anul 2010 a managementului unor instituţii publice de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Covasna, conform proiectului de hotărâre alăturat.
 
Preşedinte,
TAMÁS Sándor
 

Noutăți