Sunteți aici: » Monitorul Oficial Local » Hotărârile Consiliului Județean Covasna » 2011 » HOTĂRÂREA Nr. 47/2011 privind aprobarea solicitării de comasare a Centrului de sănătate Întorsura Buzăului aflat în structura Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe cu Spitalul de Cardiologie „Dr. Benedek Géza” - Covasna din su

HOTĂRÂREA Nr. 47/2011 privind aprobarea solicitării de comasare a Centrului de sănătate Întorsura Buzăului aflat în structura Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe cu Spitalul de Cardiologie „Dr. Benedek Géza” - Covasna din su

Miercuri, 13 aprilie 2011

Consiliul Județean Covasna, întrunit în ședința sa ordinară din data de 24 februarie 2011, analizând Expunerea de Motive a Președintelui Consiliului Județean Covasna privind aprobarea solicitării de comasare a Centrului de sănătate Întorsura Buzăului aflat în structura Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe cu Spitalul de Cardiologie „Dr. Benedek Géza” - Covasna din subordinea Ministerului Sănătăţii,

ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEȚEAN COVASNA
 
HOTĂRÂREA Nr. 47/2011
privind aprobarea solicitării de comasare a Centrului de sănătate Întorsura Buzăului aflat în structura Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe cu Spitalul de Cardiologie „Dr. Benedek Géza” - Covasna din subordinea Ministerului Sănătăţii
 
Consiliul Județean Covasna,
întrunit în ședința sa ordinară din data de 24 februarie 2011,
analizând Expunerea de Motive a Președintelui Consiliului Județean Covasna privind aprobarea solicitării de comasare a Centrului de sănătate Întorsura Buzăului aflat în structura Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe cu Spitalul de Cardiologie „Dr. Benedek Géza” - Covasna din subordinea Ministerului Sănătăţii,
 
văzând Raportul de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe, precum și rapoartele comisiilor de specialitate,
luând în considerare prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
 
în baza art. 91, alin. (1), lit. ”f” şi în temeiul art. 97, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
 
HOTĂRĂȘTE:
 
Art. 1. Se aprobă solicitarea de comasare a Centrului de sănătate Întorsura Buzăului aflat în structura Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe cu Spitalul de Cardiologie „Dr. Benedek Géza” - Covasna din subordinea Ministerului Sănătăţii.
Art. 2. Predarea - primirea bunurilor de natura activelor fixe, obiectelor de inventar, materialelor, cuprinse în evidența contabilă a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe, precum și a personalului aferent Centrului de sănătate Întorsura Buzăului se va face pe baza unui protocol de predare – primire ce se va încheia între Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe în calitate de predător și Spitalul de Cardiologie „Dr. Benedek Géza” - Covasna din subordinea Ministerului Sănătăţii în calitate de primitor, în condițiile legii.
Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Președintele Consiliului Județean Covasna și Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe.
Sf. Gheorghe, la 24. februarie 2011
 
Preşedinte,
TAMÁS Sándor
 
Contrasemnează:
VARGA Zoltán
Secretar al judeţului Covasna
 
 
ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEȚEAN COVASNA
PREȘEDINTE
 
Nr. 1346/21. 02. 2011
 
EXPUNERE DE MOTIVE
privind aprobarea solicitării de comasare a Centrului de sănătate Întorsura Buzăului aflat în structura Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe cu Spitalul de Cardiologie „Dr. Benedek Géza” - Covasna din subordinea Ministerului Sănătăţii
 
În contextul prevederilor O.U.G. 48/2010 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării, respectiv a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ce vizează măsuri urgente care urmează a fi întreprinse pe termen scurt prin constituirea unor structuri flexibile capabile să surprindă îndeaproape şi cu promptitudine nevoile reale de sănătate ale populaţiei din comunităţi, prin necesitatea accelerării procesului de reformă în domeniul sanitar, precum şi urgenta finalizare a procesului de descentralizare,
prin prezenta supunem atenţiei Dumneavoastră spre analiză unele măsuri ce vizează îmbunătăţirea atât calitativă cât şi cantitativă a serviciilor medicale de specialitate acordate populaţie din oraşul Întorsura Buzăului cât şi în localităţile limitrofe acestuia şi nu în ultimul rând a diversificării serviciilor şi a îmbunătăţirii accesabilităţii la acestea.
Abordarea mediului ambiant şi a interdependenţelor dintre acestea şi organizaţie, a multitudinii de factori din cadrul organizaţiei şi din mediul extern ce influenţează organizaţia, este de natură să-i asigure acestuia o funcţionalitate eficientă.
Prin activitatea de planificare, încercăm să   reducem riscul de apariţie a erorilor şi să plasăm această unitate sanitară într-o poziţie din care să poată genera schimbarea şi să poată reacţiona la acestea.
Rezultatul denotă efectele îngrijirii asupra status-ului sănătăţii pacientului şi a populaţiei.
Misiunea noastră ca şi obiectiv principal este stabilirea unui cadru organizatoric realist şi eficient de existenţă în piaţa furnizorilor de servicii medicale.
În prezent în oraşul Întorsura Buzăului funcţionează Centrul de Sănătate ca şi unitate sanitară cu paturi, fără personalitate juridică, aflată în structura Spitalului Judeţean de Urgenţă „dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe.
Sediul centrului se află pe str. Mihai Viteazul nr. 188 în oraşul Întorsura Buzăului, judeţul Covasna. Aria de interes constituie oraşul Întorura Buzăului, principalele localităţi limitrofe din judeţ şi în afara acestuia, respectiv din judeţul Braşov.
În prezent activitatea se desfăşoară în sistem pavilionar (două pavilioane) care se află în proprietatea Consiliului local al oraşului Întorsura Buzăului, cu o valoare de inventar la data predării/primirii de 1.418.700.lei (conf. Protocolului cu nr. 2294/22.04.2003).
Distribuţia secţiilor se prezintă în felul următor:
  • Pavilionul A. – Obstetrică ginecologie, Neonatologie, Camera de gardă;
  • Pavilionul B. – Boli interne, Pediatrie, Laborator analize medicale.
În cursul anului 1995 au început lucrările de construcţie la un nou corp de clădire, a cărui amplasament se situează între cele două pavilioane vechi. Construcţia obiectivului nou, o clădire de trei nivele (P+2), a fost finanţată din fonduri alocate de către Ministerul Sănătăţii. În decembrie 2008, în baza procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor cu nr. 15.129/22.12.2008, obiectivul a fost preluat /recepţionat de la constructor.
Valoarea obiectivului conform procesului verbal la terminarea lucrărilor, este de 7.492.300 lei, din care construcţii şi montaj 6.990.500 lei şi reprezintă corpul de clădire construit, centrala termică, amenajări exterioare şi utilităţi.
La 31.12.2008 în urma reevaluării,valoarea totală a investiţiei este de 13.425.067 lei din care: 11.911.710 lei reprezintă construcţii montaj, şi alte cheltuieli 1.513.357 lei.
Valoarea totală de mai înainte este evidenţiată în contabilitatea spitalului la “Cont nr. 231 “Investiţii în curs”.
Dotarea centrului cu resurse tehnologice: tehnologia îngrijirilor de sănătate se referă la o desfăşurare sistematică a acţiunilor îndreptate către soluţionarea problemelor de sănătate. În prezent centrul deţine echipamente de complexitate diferită, dar prezintă uzură morală şi fizică. În prezent, dotarea slabă cu aparatură, generează dificultăţi în soluţionarea problemelor de sănătate.
Tipuri de activităţi medicale prestate în secţia externă sunt spitalizare continuă, consultaţii de specialitate clinică ambulatorie şi cazuri de urgenţă.
Serviciile medicale prestate sunt decontate de către C.A.S Covasna, în baza contractului de prestări servicii încheiat anual. Veniturile realizate din servicii medicale sunt mult inferioare faţă de cheltuielile aferente funcționării. Acest fenomen persistă de mai mulţi ani.
Prin propunerea privind modificarea structurii organizatorice a Spitalului Judeţean de Urgenţă „dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe, respectiv scoaterea din structura Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” a Centrului de Sănătate Întorsura Buzăului urmărim creşterea eficienţei în utilizarea resurselor financiare şi umane, precum şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale furnizate pacienţilor din zonă şi nu numai.
Ca oportunitate pentru Centrul de Sănătate Întorsura Buzăului, considerăm că există posibilitatea ca aceasta să fie comasat cu Spitalul de Cardiologie Covasna, care este o unitate sanitară cu potenţial financiar, al cărui management aparţine Ministerului Sănătăţii. Ca şi oportunităţi se enumeră: stabilitate/echilibru financiar, dotare cu aparatură medicală de performanţă şi înaltă performanţă, îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, diversificarea serviciilor medicale; îmbunătăţirea accesabilităţii serviciilor; punerea în funcţiune a compartimentului pentru boli cronice prevăzut cu o capacitate de 20 paturi, exploatarea mai eficientă a noului corp de clădire; utilizarea eficientă a resurselor umane; punerea în valoare şi exploatarea posibilităţilor oferite de poziţionarea geografică şi a resurselor naturale.
Menţionăm că spitalul județean în cazul în condițiile legii, ar fi dispus să renunţe în favoarea Spitalului de cardiologie Covasna, atât la structura aferentă inclusiv resurse umane, cât şi la bunurile mobile şi imobile, ale Centrului de Sănătate Întorsura Buzăului.
Forma prezentei a fost finalizată în baza repetatelor dezbateri care au avut loc atât la nivelul spitalului județean cât şi la Direcţia de Sănătate Publică Covasna, precum şi a studiului de caz întocmit în acest sens, după care a fost propus spre înaintare la forurile competente în vederea obţinerii avizului favorabil.
 
Președinte,
TAMÁS Sándor

Noutăți