Sunteți aici: » Monitorul Oficial Local » Hotărârile Consiliului Județean Covasna » 2011 » HOTĂRÂREA Nr. 166/2010 pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea nr. 109/2010 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Muzeului Naţional Secuiesc - Székely Nemzeti Múzeum

HOTĂRÂREA Nr. 166/2010 pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea nr. 109/2010 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Muzeului Naţional Secuiesc - Székely Nemzeti Múzeum

Joi, 10 februarie 2011

Consiliul Judeţean Covasna, întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 25 noiembrie 2010, analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna privind propunerea de modificare a anexei nr. 2 la Hotărârea nr. 109/2010 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Muzeului Naţional Secuiesc - Székely Nemzeti Múzeum,

ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
 
HOTĂRÂREA Nr. 166/2010
pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea nr. 109/2010 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Muzeului Naţional Secuiesc - Székely Nemzeti Múzeum
 
Consiliul Judeţean Covasna,
întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 25 noiembrie 2010,
analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna privind propunerea de modificare a anexei nr. 2 la Hotărârea nr. 109/2010 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Muzeului Naţional Secuiesc - Székely Nemzeti Múzeum,
 
având în vedere:
- raportul Direcţiei Economice precum şi rapoartele de avizare ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Covasna întocmite în acest sens,
-Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,
-Legea nr. 53/2003 -Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare,
-adresa Muzeului Naţional Secuiesc- Székely Nemzeti Múzeum nr. 2001/10.11.2010 înregistrată la Registratura generală a Consiliului Judeţean Covasna sub nr. 11.331/10.11.2010,
 
în baza art. 91 alin. (2), lit. „c" şi în temeiul art. 97, alin. (1) Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
 
HOTĂRĂŞTE:
 
Art. 1. Începând cu data de 1.12.2010 anexa nr. 2 - Statul de funcţii al Muzeului Naţional Secuiesc- Székely Nemzeti Múzeum - la Hotărârea nr. 109/2010 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Muzeului Naţional Secuiesc- Székely Nemzeti Múzeum se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Covasna şi Muzeului Naţional Secuiesc- Székely Nemzeti Múzeum.
 
Sf. Gheorghe, 25 noiembrie 2010.
 
TAMÁS Sándor
Preşedinte
 
Contrasemnează:
VARGA Zoltán
Secretar al judeţului Covasna
 
 
ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEȚEAN COVASNA
PREŞEDINTE
 
Nr. 11392/ 11.11.2010
 
 
EXPUNERE DE MOTIVE
privind propunerea de modificare a anexei nr. 2 la Hotărârea nr. 109/2010 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Muzeului Național Secuiesc – Székely Nemzeti Múzeum
 
Muzeul Național Secuiesc - Székely Nemzeti Múzeum solicită, prin adresa nr. 2001 din 10.11.2010, modificarea unui post din statul de funcții, începând cu data de 01.12.2010, având în vedere că doamna Szabó Anna, contabil IA în cadrul Compartimentului financiar-contabil al acestei instituții, a susținut examenul de promovare în funcție de nivel superior ca urmare a absolvirii studiilor universitare de licență obținând titlul de licențiat în Științe economice.
În prezent Muzeul Național Secuiesc – Székely Nemzeti Múzeum funcţionează conform Regulamentului de organizare și funcționare, organigramei şi statului de funcţii aprobate prin Hotărârea nr. 109/2010, cu un număr de 49,5 de posturi.
În conformitate cu prevederile art. 8 alineat (2) și alineat (8) din Anexa I din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, promovarea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în funcții se face prin transformarea postului cu nivel de studii inferior din statul de funcții, în care acestea sunt încadrate, într-unul de nivel imediat superior specific domeniului în care au absolvit studiile universitare și se încadrează la gradul profesional imediat superior gradului de debutant, păstrându-și gradația avută la data promovării, cu modificarea corespunzătoare a atribuțiilor din fișa postului.
În baza rezultatului examenului de promovare susținut de doamna Szabó Anna în data de 09.11.2010, propun transformarea postului de contabil IA cu studii medii din cadrul Compartimentului financiar-contabil al Muzeului Național Secuiesc - Székely Nemzeti Múzeum în postul de economist gradul II cu studii superioare.
Luând în considerare cele de mai sus, propun modificarea statului de funcții al Muzeului Național Secuiesc - Székely Nemzeti Múzeum, rămânând neschimbat numărul de posturi, conform anexei la proiectul de hotărâre.
Având în vedere cele de mai sus, precum şi prevederile art. 91 alin. (2) lit. c) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, propun modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea nr. 109/2010 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Muzeului Național Secuiesc – Székely Nemzeti Múzeum, începând cu data de 01.12.2010, conform proiectului de hotărâre alăturat.
 
Preşedinte
TAMÁS Sándor
 

Noutăți