Sunteți aici: » Monitorul Oficial Local » Hotărârile Consiliului Județean Covasna » 2011 » HOTĂRÂREA Nr. 16/2011 privind aprobarea Statului de funcții al Camerei Agricole Județene Covasna – Kovászna Megyei Agrárkamara

HOTĂRÂREA Nr. 16/2011 privind aprobarea Statului de funcții al Camerei Agricole Județene Covasna – Kovászna Megyei Agrárkamara

Joi, 17 martie 2011

Consiliul Judeţean Covasna, întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 27 ianuarie 2011, analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna privind propunerea de aprobare a Statului de funcții al Camerei Agricole Județene Covasna – Kovászna Megyei Agrárkamara,

ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
 
HOTĂRÂREA Nr. 16/2011
privind aprobarea Statului de funcții al Camerei Agricole Județene Covasna – Kovászna Megyei Agrárkamara
 
Consiliul Judeţean Covasna,
întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 27 ianuarie 2011,
analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna privind propunerea de aprobare a Statului de funcții al Camerei Agricole Județene Covasna – Kovászna Megyei Agrárkamara,
văzând Raportul Direcției Economice precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate întocmite în acest sens,
 
având în vedere:
- art. 33 din Legea-cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,
- art. 4, alin. (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice,
- Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrului finanţelor publice nr. 42/77/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice,
 
în baza art. 91 alin. (2), lit. „c” şi în temeiul art. 97 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
 
HOTĂRĂŞTE:
 
Art.1. (1) Se aprobă, începând cu data de 01 ianuarie 2011, Statul de funcţii al Camerei Agricole Județene Covasna – Kovászna Megyei Agrárkamara, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Pe aceeaşi dată se abrogă anexa nr. 2 „Stat de funcţii Camera Agricolă Judeţeană Covasna” al Hotărârii Consiliului Judeţean Covasna nr. 107/2010 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Camerei Agricole Județene Covasna – Kovászna Megyei Agrárkamara, aşa cum a fost modificată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Covasna nr. 181/2010, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Covasna şi Camera Agricolă Județeană Covasna- Kovászna Megyei Agrárkamara.
 
Sf. Gheorghe, 27 ianuarie 2011.
 
TAMÁS Sándor
Preşedinte
 
Contrasemnează:
VARGA Zoltán
Secretar al judeţului Covasna
 
 
ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEȚEAN COVASNA
PREȘEDINTE
 
Nr. 484/25.01.2011
 
EXPUNERE DE MOTIVE
privind propunerea de aprobare a statului de funcţii al Camerei Agricole Județene Covasna - Kovászna Megyei Agrárkamara
 
Camera Agricolă Județeană Covasna - Kovászna Megyei Agrárkamara funcţionează în prezent potrivit organigramei şi statului de funcţii aprobate prin Hotărârea Consiliului Judeţean Covasna nr. 107/2010, modificată prin Hotărârea nr. 181/2010, cu un număr de 13 posturi aferente funcţiilor publice.
Potrivit prevederilor art. 33 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și celor ale art. 4 alineat (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 1 ianuarie 2011, personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, în raport cu funcţia, vechimea, gradul, treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
La funcțiile publice unde s-au eliminat treptele de salarizare reîncadrarea personalului se va face la gradul deținut.
Luând în considerare cele arătate, precum și funcțiile prevăzute pentru personalul instituțiilor de sub autoritatea consiliilor județene în anexa nr. 1 la Legea-cadru nr. 284/2010 s-a întocmit statul de funcţii pentru aparatul de specialitate al Camerei Agricole Județene Covasna.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 104. alin. (2) lit. a) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, propun spre aprobare statul de funcţii al Camerei Agricole Județene Covasna - Kovászna Megyei Agrárkamara, conform proiectului de hotărâre alăturat.
 
Președinte
TAMÁS Sándor
 

Noutăți