Sunteți aici: » Press-room » Revista presei » Judeţele Covasna şi Harghita vor să înfiinţeze un 'minister al turismului' în secuime

Judeţele Covasna şi Harghita vor să înfiinţeze un 'minister al turismului' în secuime

Vineri, 5 februarie 2010

Consiliile judeţene Covasna şi Harghita şi-au propus să înfiinţeze în acest an o agenţie de turism comună, menită să promoveze potenţialul zonei, să atragă un număr cât mai mare de turişti şi, implicit, să sprijine iniţiativele private din acest domeniu de activitate. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Sfântu Gheorghe, că această agenţie va juca rolul unui ''minister al turismului în Secuime'', menit să promoveze zona.
 
''Chiar dacă în cele două judeţe avem mai multe locaţii de cazare decât pe Valea Prahovei acestea sunt ocupate doar de Crăciun, de Anul Nou sau de Paşti. Noi avem 1200 de locaţii de cazare, Valea Prahovei are 900 (...) Localnicii au investit bani în pensiuni noi, în reamenajarea gospodăriilor pentru turism rural, dar nu avem destule programe, iar atracţiile turistice sunt puţin promovate. Lumea ştie de Lacul Sfânta Ana, de Salina de la Praid, dar faptul că avem în 'Ţinutul Secuiesc' cele mai multe arii protejate în afara Deltei Dunării nu se ştie'', a declarat preşedintele CJ Harghita. Potrivit acestuia, viitoarea agenţie de turism va fi înfiinţată în acest an cu fonduri europene, iar printre primele sale acţiuni se vor număra participarea la târguri interne şi internaţionale de profil şi promovarea serviciilor tradiţionale secuieşti. Borboly Csaba a mai spus că principalele ţinte sunt turiştii din Ungaria, Rusia, Japonia, dar şi din alte ţări ale lumii.

AGERPRES/(Oana Mălina Negrea) 
 
Noutăți