Sunteți aici: » Monitorul Oficial Local » Hotărârile Consiliului Județean Covasna » 2011 » HOTĂRÂREA Nr. 69/2011 cu privire la rectificarea bugetului propriu al judeţului Covasna şi al instituţiilor publice de interes judeţean pe anul 2011

HOTĂRÂREA Nr. 69/2011 cu privire la rectificarea bugetului propriu al judeţului Covasna şi al instituţiilor publice de interes judeţean pe anul 2011

Miercuri, 21 septembrie 2011

Consiliul Judeţean Covasna, întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 28 aprilie 2011, analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna cu privire la rectificarea bugetului propriu al judeţului Covasna şi al instituţiilor publice de interes judeţean pe anul 2011,

ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
 
HOTĂRÂREA Nr. 69/2011
cu privire la rectificarea bugetului propriu al  judeţului Covasna şi al instituţiilor publice de interes judeţean pe anul 2011
 
Consiliul Judeţean Covasna,
întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 28 aprilie 2011,
analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna cu privire la rectificarea bugetului propriu al judeţului Covasna şi al instituţiilor publice de interes judeţean pe anul 2011,
 
având în vedere:
- Raportul de specialitate al Direcţiei Economice;
- Rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Covasna;
- Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Județean Covasna nr. 30/2011 privind aprobarea „Programului judeţean pentru reabilitarea, modernizarea căminelor culturale din mediul rural” în perioada 2011-2013,
- Acordul tripartit din cadrul Programului PHARE, ”Drumul Apelor Minerale, Lot 1” nr. RO2006/018-147.04.01.01.01.03.12, încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului; Agenția pentru Dezvoltarea Regională Centru și Asociația dintre Consiliul Județean Covasna și Consiliile Locale aferente,
- H.G. nr. 1388/2010 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2011 si 2012;
- Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1661 bis/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către instituţiile publice;
 
în baza art. 91 alin. (3), lit. „a”, şi în temeiul art. 97, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
 
HOTĂRĂŞTE:
 
Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului propriu al judeţului Covasna şi al instituţiilor publice de interes judeţean pe anul 2011, conform anexelor nr. 1D, 1/1a, 1/2c, 1/23b, 1/25a, 1/39, VP2, VP2b, VP3a, VP4a și 21, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Aprobă utilizarea sumei de 226,35 mii lei din excedentul anului precedent ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare a bugetului pe anul 2011.
Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Direcţia Economică și instituțiile publice interesate.
 
Sf. Gheorghe, la 28 aprilie 2011.
 
TAMÁS Sándor
Preşedinte
 
Contrasemnează:
VARGA Zoltán
Secretar al judeţului Covasna
 
 
ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
PREȘEDINTE
 
Nr. 3280/04.04.2011
 
EXPUNERE DE MOTIVE
cu privire la rectificarea bugetului propriu al județului Covasna și al  instituţiilor publice de interes judeţean pe anul 2011
 
În secțiunea referitoare la aprobarea și rectificarea bugetelor din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, se precizează că, pe parcursul exercițiului bugetar, autoritățile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor și în baza unor propuneri fundamentate ale ordonatorului principal de credite.
Această condiție este îndeplinită și de propunerea de finanțare a Programului județean pentru reabilitarea, modernizarea căminelor culturale din mediul rural.
Programul județean a fost aprobat prin Hotărârea nr.30/24 februarie 2011 a Consiliului județean Covasna, în care pentru contribuția financiară a autorității județene a fost prevăzută suma de 200.000 lei. Luând în considerare rezultatele pozitive ale demarării programului de reabilitare a clădirilor, precum și creșterera numărului de solicitări din partea primăriilor comunale pentru participarea la acest proiect, este absolut necesară suplimentarea contribuției autorității publice județene cu încă 200.000 lei.
Acoperirea financiară și includerea bugetară a acestei contribuții poate fi asigurată din fondul de rezervă bugetară a consiliului județean
În bugetul inițial al consiliului județean a fost cuprinsă suma de 6.340.000 lei pentru proiectul de infrastructură din cadrul programelor PHARE ,,Drumul apelor minerale”nr.RO2006/018–147.04.01.01.01.03.12, reprezentând contribuția locală stabilită corespunzător ACORDULUI încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și Asociația dintre Consiliul județean Covasna și Consiliile locale vizate. Suma de 20.000 lei a fost cuprinsă în buget la cheltuieli de capital, iar suma de 6.320.000 lei la alte transferuri, dat fiind faptul că aceasta se virează la M.D.R.T ca și cofinanțare la cheltuieli eligibile.
Revăzând lista activităților și obligațiile de plată legate de implementarea proiectului, graficul fluxului financiar trebuie actualizat cu contravaloarea serviciilor dirigintelui de șantier atestat în domeniu și trebuie onorată și plata taxelor ce revin inspectoratului în construcții.
Aceste cheltuieli legate de investiție se estimează la valoarea de 440.000 lei și poate fi acoperită financiar prin reeșalonarea sumei inițiale, rămânând astfel pentru transferuri suma de 5.880.000 lei.
 
Hotărârea Guvernului nr.1388/2010 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2011 și 2012 prevede distribuirea medicamentelor specifice pentru tratamentul ambulatoriu al bolnavilor cu afecțiuni oncologice prin farmaciile cu circuit închis din structura unităților sanitare aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Pentru acest program județul va primi suma de 705.008 lei, fiind încheiat și un contract între Spitalul județean și Casa de asigurări de sănătate. Se impune deci rectificarea bugetului instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, prin majorarea cu suma amintită a veniturilor din contractele încheiate cu C.A.S.S și a cheltuielilor la articolul cu medicamentele.
Corespunzător prevederilor Ordinului nr.1661 bis/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare și utilizare a fondurilor bănești primite sub forma donațiilor și sponsorizărilor de către instituțiile publice, cele care beneficiază de donații și/sau sponsorizări au obligația de a solicita ordonatorilor de credite ierarhic superiori majorarea bugetelor de venituri și cheltuieli.
Astfel a procedat și Ansamblul de Dansuri ,,Trei Scaune-Háromszék”, pentru finanțarea nerambursabilă de 25.090 lei obținută prin concursul de proiecte de la Fundația Szülőföld Alap din Ungaria, precum și Muzeul Național Secuiesc pentru suma de 23.200 lei contractată cu Fundația Nemzeti Kulturális Alap.
Cu totalul donațiilor primite se va majora corespunzător bugetul instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul local.
 
Destinația sumelor enumerate până acum impun modificarea bugetului la secțiunea de funcționare. Propunerea următoare însă, care impune majorarea creditelor bugetare la secțiunea de dezvoltare, este cea referitoare la oportunitatea schimbării marcajelor pentru indicarea limitei de județ din cauza stării înaintate de degradare a marcajului existent.
Corespunzător documentației tehnico-economice aprobate pentru cele două locații, Chichiș și Oituz, pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic necesită alocarea de fonduri în valoare de 173.375 lei.
Luând în considerare că această sumă este destinată unor lucrări de investiții, acoperirea financiară a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare se va rezolva prin virarea sumei din contul de disponibil al excedentului anului precedent.
 
Propunem pe baza acestor considerente adoptarea proiectului de hotărâre pregătit pentru modificarea bugetului propriu al județului.
 
TAMÁS Sándor
Președinte
 
Anexele de la art. 1 se pot descărca aici.

Noutăți