Sunteți aici: » Știri » Din toamnă, o nouă sesiune de cursuri pentru construirea de case ecologice din baloturi de paie

Din toamnă, o nouă sesiune de cursuri pentru construirea de case ecologice din baloturi de paie

Luni, 4 iunie 2018

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AgroSic a apreciat prima sesiune de cursuri pentru construirea de case ecologice din baloturi de paie ca fiind un eveniment de succes. La cursul intensiv teoretic şi practic pentru construirea de case din baloturi de paie, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii, 60 de persoane şi-au însuşit cunoştinţe privind construirea caselor ecologice.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AgroSic a apreciat prima sesiune de cursuri pentru construirea de case ecologice din baloturi de paie ca fiind un eveniment de succes. La cursul intensiv teoretic şi practic pentru construirea de case din baloturi de paie, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii, 60 de persoane şi-au însuşit cunoştinţe privind construirea caselor ecologice.

De vineri dimineața până sâmbătă la prânz, participanţii cursului au beneficiat de cursuri teoretice, în cadrul cărora arhitectul T. Kovács Áron a prezentat proiecte de case din baloturi de paie şi i-a iniţiat pe participanţi în secretele proiectării caselor din baloturi de paie.

Lázár Attila din Şoimeni, proprietarul unei case din baloturi de paie, a împărtăşit experienţele sale legate de construirea propriei sale case ecologice. După cum a menţionat, o atenție deosebită trebuie acordată construcției structurii acoperișului casei, dar a atras atenţia şi asupra dificultăţilor ce apar la amenajarea băii. Arhitectul peisagist Német János a prezentat tehnologiile folosite atât la construirea caselor din lut, cât şi a celor din baloturi de paie.

De sâmbătă la prânz până duminică la prânz, participanţii cursului au luat parte la cursurile teoretice, pe parcursul cărora, au desfăşurat activităţi, organizându-se în grupuri, la casa din baloturi de paie din Arcuş a lui Antal András. Unii au pregătit materialul necesar pentru a da cu humă pe pereţi, un alt grup a dus materialele la locul necesar, iar încă alţii au construit pereţi din lut, dar au fost şi unii care au construit coşul de fum. Astfel, cu toţii au putut participa la construirea unei case din baloturi de paie.

Orbán Miklós, directorul asociaţiei AgroSic, a afirmat: „prin încheierea acestui curs, ne-am stabilit un obiectiv major: facem eforturi pentru ca balotul de paie să fie acceptat oficial ca material de construcţie. Desigur, acest lucru nu este o sarcină tocmai uşoară.”

Pentru cei 60 de participanți, cursurile nu s-au încheiat prin obţinerea diplomelor de a absolvire, pentru că, la cererea lor, va urma o a doua parte a cursurilor, în cadrul cărora vor avea ocazia să însuşească alte tehnici de proiectare şi vor cunoaşte şi alte structuri de acoperiș.

Având în vedere interesul deosebit de care s-a bucurat acest program, organizatorii vor lansa în această toamnă o nouă sesiune de cursuri.

Noutăți